În România, orice persoană fizică sau familie care îndeplinește condițiile prevăzute de lege și obține atestatul de adoptator. Principiul fundamental care guvernează procedura de adopție este interesul superior al copilului. 

Poate solicita adopția:

• O persoană singură/ necăsătorită;

• Un soț care dorește să adopte copilul celuilalt soț;

• Doi soți care doresc să adopte împreună.*

*În România, două persoane pot adopta un copil împreună doar dacă sunt căsătoriți legal. Existența unei relații de concubinaj nu echivalează statutul de soți în materia adopției. 

Înainte să poți fi luat în considerare pentru adopția unui copil, este necesar să obții atestatul de adoptator. Atestatul este emis de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) după o evaluare a capacității de a oferi copilului un mediu familial sigur și stabil pe termen lung. Obținerea atestatului nu este necesară pentru adopția unei persoane cu capacitatea deplină de exercițiu sau a unui copil de către soțul părintelui biologic/ adoptiv.  

În cadrul evaluării sunt analizate:

• Capacitatea de a îngriji și educa un copil;

• Echilibrul emoțional;

• Motivația pentru adopție;

• Relațiile din familie;

• Condițiile de locuit;

• Situația profesională și materială/ continuitatea surselor de venit;

• Starea de sănătate;

• Disponibilitatea de a răspunde nevoilor unui copil adoptat.

Fiecare evaluare este subiectivă, luând în considerare situația solicitantului și cumulul factorilor listați mai sus, pentru a identifica dacă solicitantul poate oferi copilului un mediu stabil, afecțiune și poate răspunde nevoilor sale pe termen lung. 

Ce trebuie să faci în practică:

1. Contactează DGASPC din județul în care ai domiciliul sau un organism privat român autorizat (OPA).

2. Depune cererea pentru evaluare.

3. Participă la evaluarea socială și psihologică.

4. Urmează programul de pregătire pentru viitorii adoptatori.

5. Dacă îndeplinești toate condițiile și evaluarea are un rezultat pozitiv, vei primi atestatul de adoptator. 

6. Inițiază procedura de adopție. 

*Excepția o reprezintă cazul soțului care dorește să adopte copilul celuilalt soț. Aceasta se adresează direct instanței judecătorești pentru încuviințarea adopției. 

Toate etapele vor fi parcurse individual dacă adopți ca o persoană singură sau alături de partener dacă adoptați ca un cuplu căsătorit. În cel de-al doilea caz, membrii cuplului vor fi evaluați atât individual, cât și ca familie, cu scopul de a urmări stabilitatea căsătoriei și comunicarea între soți. În ambele cazuri, este emis un singur atestat: fie atestat individual, fie atestat pentru familie. 

Pașii pentru obținerea atestatului de adoptator:

1. Contactarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din județul în care ai domiciliu sau a unui organism privat român autorizat (OPA) pentru a-ți exprima intenția de a adopta și a obține informațiile necesare adopției (caracteristici copii adoptabili, documente necesare atestării eligibilității de a adopta). Lista OPA autorizate poate fi consultată pe website-ul ANPDCA.

2. Formularea unei cereri scrise adresate DGASPC sau OPA din județul în care ai domiciliul. Cererea este transmisă prin poștă sau depusă fizic. Dacă soții au domicilii diferite, poate fi ales DGASPC-ul peferat dintre cele două opțiuni. Un model de cerere poate fi văzut aici. Cererea este însoțită de o serie de documente relevante. 

Sistemul Informatic Național pentru Adopție (SINA) a fost ceat și este gestionat de către ANPDCA, cu scopul, printre altele,  de a digitaliza o parte a procesului de adopție. Prin crearea unui cont în platformă, persoana interesată de adopție va putea trimite o parte dintre documentele necesare direct online.

3. Evaluarea cererii și a documentelor, pentru a stabili dacă solicitantul poate oferi copilului un mediu familial sigur și stabil, și pentru a pregăti solicitantul pentru nevoile specifice ce vin odată cu adopția. Evaluarea include interviuri, discuții cu specialiști și vizite la domiciliu pentru a analiza:

   • Capacitatea de a îngriji și educa un copil;

   • Evaluarea psihologică;

   • Motivația pentru adopție;

   • Relațiile din familie și opinia celor care locuiesc împreună cu solicitantul cu privire la adopție;

   • Condițiile de locuit;

   • Situația profesională și materială/ continuitatea surselor de venit;

   • Starea de sănătate;

   • Disponibilitatea de a răspunde nevoilor unui copil adoptat.

Procesul de evaluare include:

• Evaluarea socială, alcătuită din minim 6 întâlniri cu asistentul social;

• Evaluarea psihologică, alcătuită din minim 4 întâlniri de evaluarea/ consiliere realizate de un psiholog. 

4. Parte a evaluării este și participarea la un program de pregătire pentru rolul de părinte adoptiv organizat de DGASPC. Programul include informații despre nevoile unui copil adoptat, procesul de integrare în familie și provocările cu care poate veni adopția. Pregătirea are o durată de minim 12 ore, distribuite în 3 sesiuni individuale/ de grup. Sunt exceptate de la parcurgerea etapei de pregătire persoanele/ familiile care ai deținut atestatul pentru adopție, a cărui valabilitate a încetat, sau persoanele/ familiile care doresc să adopte copii pe care îi au în plasament de cel puțin șase luni.  

5. Obținerea rezultatului evaluării și, în caz pozitiv, emiterea atestatului de adopție.

6. Dacă evaluarea rezultă într-un refuz al oferirii atestatului de adopție, DGASPC comunică rezultatul alături de motivarea sa. Dacă crezi că evaluarea nu a fost corectă, este posibilă formularea unei contestații sau, la nivel independent, contactarea unui avocat specializat în dreptul familiei pentru sprijin juridic. Rezultatele pot fi contestate în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea lor inițială. Contestațiile se soluționează în termen de maximum 30 de zile de comisie specială întocmită de ANPDCA.  

Durata procedurii de a obține atestatul este subiectivă și poate fi influențată de mai mulți factori, printre care: rapiditatea cu care sunt oferite documentele necesare, numărul de întâlniri planificate, situația particulară a solicitantului și gradul de complexitate al evaluării, necesitatea unor posibile evaluări suplimentare. Există, însă, un termen maxim până la care poate fi finalizată evaluarea: maximum 90 de zile de la depunerea cererii. 

Etapa 1- Obținerea atestatului de adoptator. 

Pașii care trebuie urmați pentru obținerea atestatului de adoptator sunt explicați în detaliu dacă alegi „Vreau să obțin atestatul de adoptator”. Pe scurt, trebuie contactat DGASPC-ul din județul în care ai domiciliu, depusă cererea de obținere a atestatului alături de dosarul solicitat de DGASPC, iar apoi să participi la întâlnirile de evaluare programate și la programul de pregătire organizat de Direcție. 

Etapa 2 - Potrivirea dintre copil și adoptator.

Odată ce ai obținut atestatul, ești introdus în Registrul Național pentru Adopții și poți iniția procesul de potrivire cu un copil adoptabil. Adoptatorul informează autoritățile cu privire la profilul de copil pentru care ar fi pregătit să-și asume rolul de părinte, ținând cont de următoarele aspecte:

• Vârsta copilului adoptabil.

• Dacă are frați adoptabili/ numărul de copii de care adoptatorul poate avea grijă. 

• Sexul copilului.

• Starea de sănătate și nivelul de dezvoltare al copilului. 

Autoritățile compară profilul adoptatorului, preferințele exprimate și profilele copiilor care pot fi adoptați și revine către acesta cu propuneri de potrivire, pe care adoptatorul le analizează. Adoptatorul poate refuza o propunere de potrivire, însă refuzul trebuie să fie unul motivat. Cu toate acestea, famila/persoana atestată care refuză de 5 ori o primă întâlnire cu copii propuși pentru potrivire, trebuie să urmeze în mod obligatoriu un program de informare şi consiliere. Până la finalizarea acestui program, familia/persoana respectivă nu mai este inclusă în alte demersuri de potrivire cu copii adoptabili.

! Nevoile copilului au prioritate în procesul de adopție. Scopul procesului este de a identifica o familie care este compatibilă cu copilul ținând cont de vârsta sa, nivelul său de dezvoltare, nevoile medicale sau psihologice, trecutul său, relațiile familiale/ sociale deja existente și felul său de a fi. Potrivirea se realizează acordându-se prioritate rudelor copilului din cadrul familiei extinse, altor persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie pentru o perioadă de minimum 6 luni, precum şi familiilor/persoanelor care au adoptat fraţi ai copilului sau care se află în procedură de adopţie cu un frate/fraţi al/ai acestuia, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.

Etapa 3 - Potrivirea practică 

După ce este identificată o posibilă compatibilitate între adoptator și un copil, urmează potrivirea practică. În această etapă, copilul și adoptatorul se cunosc înainte de luarea unei decizii definitive. 

Sunt stabilite întâlniri între adoptator și copil, într-un mediu sigur, pentru a urmări felul în care copilul interacționează cu adoptatorul, nivelul de confort de care dă dovadă și disponibilitatea adoptatorului de a înțelege nevoile copilului și de a răspunde la ele. Numărul întâlnirilor variază de la caz la caz, în funcție de reacțiile copilului și timpul necesar pentru a stabili o relație de încredere între acesta și adoptator (ex: un copil mai mic se poate adapta situației mai încet decât un copil mai mare, cu un grad de înțelegere mai ridicat). Numărul minim de întâlniri este șase, în diferite circumstanțe (sediul DGASPC, domiciliul personal, un loc neutru, o găzduire a copilului de maximum 7 zile).

Opinia copilului și grijile sale sunt ascultate și luate în considerare în organizarea procesului. În funcție de situație, întâlnirile pot fi realizate în prezența unui specialist. Psihologul participă la cel puțin două dintre întâlnirile stabilite. Responsabilul de caz al copilului evaluează compatibilitatea cu adoptatorul potențial și propune fie aprobarea adopției fie încetarea procesului.

Potrivirea practică are durată de maximum 3 luni de la exprimarea acordului de către adoptator. În situații motivate, perioada poate fi prelungită cu maximum 30 zile adiționale. 

Etapa 4 - Încredințarea în vederea adopției

Dacă finalizarea practică a fost finalizată cu succes, iar compatibilitatea dintre copil și adoptator a fost confirmată, urmează încredințarea copilului în vederea adopției. Copilul va locui împreună cu adoptatorul pentru o perioadă premergătoare deciziei finale de a încuviința adopția. În această perioadă, este urmărit felul în care copilul se adaptează noului mediu, formarea unor relații afective și de încredere între copil și adoptator, precum și adaptarea adoptatorului la nevoile copilului și la noul mod de viață. 

!Pe durata acestei perioade adoptatorii nu sunt încă părinții legali ai copilului, iar situația copilului continuă să fie monitorizată de autorități. Adoptatorul trebuie să colaboreze cu specialiștii care monitorizează evoluția situației, să comunice posibile dificultăți întâmpinate și să solicite sprijin dacă este nevoie. 

Pentru copil, primele luni sunt de regulă cele mai dificile, fiind confruntat cu un mediu nou, cu care nu este familiar. Acesta poate da dovadă de nesiguranță, teamă, dificultatea de a se adapta mediului nou și atașa de adoptator, iar, în anumite situații, și comportamente neadecvate sau reacții emoționale puternice. Copilul trebuie sprijinit de adoptator, care trebuie să dea dovadă de răbdare și înțelegere. 

Perioada de încredințare în vederea adopției are o durată de 90 de zile. Adoptatorul poate beneficia și de un concediu de acomodare (maximum un an) și de o indemnizație lunară (85% din media veniturilor nete a ultimelor 12 luni din ultimii 2 ani), pentru a facilita această adaptare.

Pe baza raportului întocmit de către DGASPC privind încredințarea, instanța judecătorească poate fie să încuviințeze adopția, fie să prelungească încredințarea sau să o revoce, dacă se observă neadaptarea copilului ori existenţa oricăror alte motive de natură să împiedice finalizarea procedurii de adopţie.

Etapa 5 - Decizia definitivă de adopție

Dacă perioada de încredințare este finalizată cu succes, fie adoptatorul, fie DGASPC trebuie să depună o cerere de încuviințare către instanța judecătorească. Cererea va trebui însoțită de următoarele documente:

• Certificatul de naştere al copilului, în copie certificată de către direcție, sau, după caz, de către adoptator/familia adoptatoare, pentru conformitate cu originalul;

• Certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de către unităţi publice nominalizate de către direcţia de sănătate publică;

• Raportul de consiliere a copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, în vederea exprimării consimţământului;

• Atestatul valabil al adoptatorului sau familiei adoptatoare;

• Hotărârea judecătorească definitivă de încredinţare în vederea adopţiei;

• Certificatele de naştere ale adoptatorului sau ale soţului şi soţiei din familia adoptatoare, în copie certificată de către direcție, sau, după caz, de către adoptator/familia adoptatoare, pentru conformitate cu originalul;

• Certificatul de căsătorie al adoptatorului sau al soţilor din familia adoptatoare, în copie certificată de către direcție, sau, după caz, de către adoptator/familia adoptatoare, pentru conformitate cu originalul;

• Cazierul judiciar al adoptatorului sau, după caz, al fiecărui membru al familiei adoptatoare;

• Certificatul medical privind starea de sănătate a adoptatorului, eliberat de medicul de familie pe lista căruia este înscris;

• Hotărârea judecătorească definitivă de deschidere a procedurii adopţiei copilului;

• Declaraţia notarială pe propria răspundere că noul adoptator a participat direct și nemijlocit la creșterea și îngrijirea copilului pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin 5 ani, dată de adoptatorul necăsătorit, care se află într-o relaţie stabilă şi convieţuieşte cu o persoană de sex opus, necăsătorită, care nu este rudă cu acesta până la gradul al patrulea, prevăzută la art. 6 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, cu modificările şi completările ulterioare;

Instanța analizează în mod independent situația, dosarul depus, etapele premergătoare și potrivirea cu copilul. În funcție de vârstă și de gradul de maturitate, instanța poate consulta și opinia copilului. 

În caz favorabil, instanța pronunță o hotărâre de încuviințare a adopției. În caz nefavorabil, un apel împotriva sentinței de încuviințare se poate realiza în maximum 10 zile de la pronunțarea sa. 

Etapa 6 - Finalizarea procesului

Odată încuviințată, adoptatorul este înregistrat ca părinte al copilului într-un certificat de naștere nou emis, și obține drepturi și obligații față de acesta identice cu cele avute față de un copil biologic. 

Etapa 7 - Monitorizarea post-adopție

Monitorizarea post-adopție este realizată de DGASPC după finalizarea adopției, prin rapoarte trimestriale pentru o perioadă de cel puțin 2 ani. Adoptatorul are de asemenea acces la activități postadopție, mai precis diferite forme de sprijin pentru a răspunde la nevoile identificate în perioada urmată adopției (informare, consiliere, cursuri, grupuri de suport, informarea copilului privind adopția).

Soțul care dorește să adopte copilul celuilalt soț nu trebuie să obțină atestatul de adoptator și să parcurgă etapele de potrivire și încredințare a adopției. Persoana respectivă va trebui să se adreseze direct instanței judecătorești cu privire la încuviințarea adopției. 

Soțul care dorește să adopte trebuie:

• Să aibă capacitate deplină de exercițiu.

• Să fie cu cel puțin 18 ani mai în vârstă decât copilul adoptat. 

• Să nu se afle într-una dintre situațiile legale sau morale care împiedică adopția (vezi secțiunea ”Vreau să verific dacă îndeplinesc condițiile”). 

Ambii părinți biologici trebuie să se adreseze DGASPC pentru a obține raportul de consiliere cu privire la efectele adopției. Ulterior, amândoi trebuie să consimtă adopția copilului. Pot exista situații în care consimțământul unuia dintre părinți nu este necesar (ex: dacă a decedat).

Cererea de adopție trebuie însoțită de următoarele documente:

• raportul/rapoartele de consiliere și informare a/ale părinților biologici;

• Certificatul de naştere al copilului, în copie;

• Certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de către unităţi publice nominalizate de către direcţia de sănătate publică;

• Certificatul de naştere al adoptatorului, în copie;

• Raportul de consiliere a copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, în vederea exprimării consimțământului;

• Certificatul de căsătorie al adoptatorului, în copie;

• Cazierul judiciar al adoptatorului;

• Certificatul medical privind starea de sănătate a adoptatorului, eliberat de medicul de familie pe lista căruia este înscris;

• În situația în care copilul urmează să fie adoptat de soția tatălui biologic, dar paternitatea a fost stabilită fără verificarea efectivă a existenței legăturii biologice, este adițional necesar un document cu rezultatul expertizei ADN care confirmă că acesta este tatăl biologic al copilului. Acest caz poate apărea dacă copilul a fost recunoscut de tată pe cale administrativă (ex: a făcut o declarație la starea civilă prin care a recunoscut copilul)  sau paternitatea a fost stabilită prin hotărâre judecătorească, dar fără verificarea efectivă a probelor ADN. 

• Alte documente solicitate de instanță. 

După finalizarea adopției, adoptatorul este înregistrat ca părinte al copilului într-un certificat de naștere nou emis, și obține drepturi și obligații față de acesta identice cu cele avute față de un copil biologic. În funcție de caz și nevoie, adoptatorul poate solicita eliberarea documentelor actualizate în baza hotărârii de adopție prin adresarea unei cereri către autoritatea competentă.  

Adoptatorul are responsabilitatea de a asigura creșterea și îngrijirea copilului, sprijinirea lui pe plan emoțional și afectiv, protejarea drepturilor și nevoilor și reprezentarea intereselor copilului în relația cu diferite instituții. 

Integrarea copilului în familie este un proces continuu care, uneori, poate întâmpina diferite tipuri de dificultăți în construirea unei relații de încredere, comunicarea cu copilul și gestionarea emoțiilor puternice prin care acesta trece odată cu integrarea într-un mediu nou de viață. Adoptatorul poate beneficia de activități postadopție pentru înțelegerea și gestionarea acestor dificultăți, oferite atât de instituții publice, cât și de diferite organizații: consiliere psihologică, sprijin social, îndrumare, recomandări, informare, grupuri de suport. 

Adițional pentru a asigura continua bunăstare a copilului, monitorizarea postadopție este realizată de DGASPC prin rapoarte trimestriale pentru o perioadă de cel puțin 2 ani. Monitorizarea urmărește felul în care copilul s-a integrat și adaptat familiei, și nevoile de sprijin pe care le are adoptatorul. 

Pe termen lung, persoanele adoptate au dreptul de a-și cunoaște originile, fiind obligația adoptatorului să informeze în timp copilul cu privire la acest aspect, în funcție de vârstă și și de gradul de maturitate. În caz de nevoie, adoptatorul poate apela la specialiști din instituții publice sau la organizații specializate pentru a obține recomandări cu privire la gestionarea acestui proces. La rândul său, odată ce devine major, persoana adoptată are dreptul de a solicita informații cu privire la trecutul său, traseul instituțional și de a solicita tribunalului acces la informații cu privire la identitatea părinților/ rudelor biologice. 

Integrarea copilului în familie este un proces continuu care, uneori, poate întâmpina diferite tipuri de dificultăți în construirea unei relații de încredere, comunicarea cu copilul și gestionarea emoțiilor puternice prin care acesta trece odată cu integrarea într-un mediu nou de viață.

Adoptatorul are acces la activități postadopție, mai precis diferite forme de sprijin pentru a răspunde la nevoile identificate în perioada urmată adopției (informare, consiliere, cursuri, grupuri de suport, sprijin în informarea copilului privind adopția). Aceste activități sunt organizate de DGASPC sau de organizații private cu expertiză în asistență socială, care au încheiat convenții cu ANPDCA. Lista cabinetelor care au încheiat convenții poate fi consultată aici.

De asemenea, adoptatorul poate beneficia de anumite stimulente financiare menite să sprijine adopția, în cazul copiilor adoptați de vârstă mai mare, cu dizabilități sau care fac parte dintr-un grup de frați. Adoptatorul poate beneficia de o indemnizație de sprijin în valoare de 1,2ISR (Indicatorul Social de Referință = 660 lei), adică 792 lei/ lună, dacă copilul se află în una dintre următoarele situații:

• Are între 3-6 ani. 

• Este încadrat în grad de handicap ușor sau mediu.

• Face parte dintr-un grup de doi frați care sunt adoptați împreună. 

Indemnizația se majorează cu 50% (ajungând la 1188 lei/lună) dacă la data adopției copilul:

• Are minimum 7 ani.

• Este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav, sau este diagnosticat cu HIV/ SIDA.

• Face parte dintr-un grup de cel puțin trei frați adoptați împreună.  

Indemnizația se majorează cu 75% dacă copilul îndeplinește două dintre condițiile listate mai sus simultan. Indemnizația se majorează cu 100% dacă copilul îndeplinește toate cele trei condiții,  

Indemnizația se acordă până la împlinirea vârstei de 18 ani. Dacă persoana adoptată este înscrisă la studii universitare de zi, poate solicita ca sprijinul financiar să fie continuat pe durata studiilor, fără a depăși însă vârsta de 26 ani. 

Adoptatorul poate primi suma de 1500 lei/an pentru fiecare copil adoptat, pentru a acoperi costurile unor servicii de recuperare sau reabilitare (medicale, psihologice sau de altă natură), dacă acestea sunt recomandate de un medic, psiholog sau asistent social. 

Acest sprijin se acordă pe durata monitorizării postadopție. Dacă continuarea serviciilor este necesară și după finalizarea monitorizării, perioada de acordare poate fi prelungită o singură dată, cu până la 6 luni, pe baza recomandării unui specialist. 

Dacă valoarea serviciilor recomandate depășește 1500 lei/an, diferența poate fi acoperită de angajatorul adoptatorului. Pentru angajatorii din mediul privat, aceste cheltuieli sunt deductibile din impozitul pe venit aferent anului în care au fost efectuate. 

După finalizarea adopției, adoptatorul este înregistrat ca părinte al copilului și obține drepturi și obligații față de acesta identice cu cele avute față de un copil biologic. Adoptatorul are responsabilitatea de a asigura creșterea și îngrijirea copilului, sprijinirea lui pe plan emoțional și afectiv, protejarea drepturilor și nevoilor și reprezentarea intereselor copilului în relația cu diferite instituții. Adoptatorul trebuie să asigure hrană, locuință, îngrijire medicală, siguranță copilului și să faciliteze accesul său la educație. 

Pe termen lung, persoanele adoptate au dreptul de a-și cunoaște originile, fiind obligația adoptatorului să informeze în timp copilul cu privire la acest aspect, în funcție de vârstă și de gradul de maturitate. În caz de nevoie, adoptatorul poate apela la specialiști din instituții publice sau la organizații specializate pentru a obține recomandări cu privire la gestionarea acestui proces. La rândul său, odată ce devine major, persoana adoptată are dreptul de a solicita informații cu privire la trecutul său, traseul instituțional și de a solicita tribunalului acces la informații cu privire la identitatea părinților/ rudelor biologice. Pentru motive medicale, la cerere, identitatea părinților biologici poate fi dezvăluită de către autoritatea competentă înainte ca adoptatul să ajungă la vârsta maturității.

Filiația reprezintă legătura juridică dintre copil și părintele său. 

Filiația față de mamă este determinată prin faptul nașterii copilului: femeia care naște copilul este considerată mama acestuia din punct de vedere juridic. Pentru a fi recunoscută legal, nașterea trebuie declarată la Starea Civilă. Astfel se emite certificatul de naștere, documentul oficial care dovedește legătura dintre tine și copil. 

Înregistrarea nașterii are rolul de a crea actul oficial care dovedește identitatea copilului și relația juridică dintre copil și mama. Declarația nașterii se face în termen de 30 de zile pentru copilul născut viu și în termen de 3 zile pentru copilul născut mort. Declarația este făcută de părinți sau, dacă aceștia nu o pot face, de medic, persoanele care au asistat la naștere sau asistent social. Pentru întocmirea ulterioară a actului de naștere și înregistrarea sa, sunt necesare următoarele elemente:

• certificatul medical constatator al naşterii;

• actul de identitate al mamei;

• actul de identitate al declarantului, dacă naşterea nu este declarată de mamă;

• procesul-verbal pus la dispoziție de reprezentatul unităţii sanitare unde a avut loc nașterea, dacă mama nu deține act de identitate;

• certificatul de căsătorie al părinţilor copilului;

• declaraţia scrisă cu privire la numele pe care îl va dobândi copilul dacă părinții poartă nume de familie diferit;

• declaraţia de recunoaştere a copilului născut în afara căsătoriei; Tatăl minor îl poate recunoaşte singur pe copilul său dacă face dovada discernământului la momentul recunoaşterii, prin efectuarea expertizei psihiatrice;

• declaraţia privind domiciliul copilului, în cazul în care părinţii au domicilii diferite;

• declaraţia persoanei a cărei naştere nu a fost înregistrată, cu vârsta între 14 şi 18 ani şi, după caz, a părinţilor sau ocrotitorului/reprezentantului legal ai/al persoanei, la care anexează o fotografie mărimea 3/4 cm.

După înregistrare se eliberează certificatul de naștere al copilului. Procedeul este același indiferent de starea civilă a mamei. ! O mamă minoră poate avea filiația stabilită față de copilul său.

În cazul în care maternitatea nu poate fi dovedită clar sau documentele menționate mai sus sunt incomplete, este necesară intervenția instanței. Acțiunea în stabilirea filiației față de mamă poate fi inițiată de copil sau, în numele său, de reprezentantul legal. În acest caz, filiația față de mamă este stabilită prin hotărâre judecătorească.

Dacă copilul s-a născut în timpul căsătoriei sau într-un timp limitat de la încetarea căsătoriei, filiația față de tată se stabilește prin prezumția de paternitate. Dacă mama copilului este căsătorită, soțul acesteia este legal considerat tatăl copilului, iar datele sale sunt înscrise în actul de naștere.

Înregistrarea nașterii are rolul de a crea actul oficial care dovedește identitatea copilului și relația juridică dintre copil și părinți. Declarația nașterii se face la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor/ primăriei locale în termen de 30 de zile pentru copilul născut viu și în termen de 3 zile pentru copilul născut mort. Declarația este făcută de părinți sau, dacă aceștia nu o pot face, de medic, persoanele care au asistat la naștere sau asistent social.  Pentru întocmirea ulterioară a actului de naștere și înregistrarea sa, sunt necesare următoarele elemente:

• certificatul medical constatator al naşterii;

• actul de identitate al mamei;

• actul de identitate al declarantului, dacă naşterea nu este declarată de mamă;

• procesul-verbal pus la dispoziție de reprezentatul unităţii sanitare unde a avut loc nașterea, dacă mama nu deține act de identitate;

• certificatul de căsătorie al părinţilor copilului;

• declaraţia scrisă cu privire la numele pe care îl va dobândi copilul dacă părinții poartă nume de familie diferit;

• declaraţia privind domiciliul copilului, în cazul în care părinţii au domicilii diferite;

• declaraţia persoanei a cărei naştere nu a fost înregistrată, cu vârsta între 14 şi 18 ani şi, după caz, a părinţilor sau ocrotitorului/reprezentantului legal ai/al persoanei, la care anexează o fotografie mărimea 3/4 cm.

După înregistrare se eliberează certificatul de naștere al copilului. 

Dacă copilul nu s-a născut în timpul căsătoriei, dar bărbatul declară că este tatăl copilului, atunci filiația se stabilește prin recunoaștere voluntară. Recunoașterea poate fi făcută la declararea nașterii sau după naștere. Recunoașterea este făcută prin declarație la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor, prin înscris autentic sau prin testament. ! Un tată minor necăsătorit poate recunoaște singur copilul.

Atunci când recunoașterea se face odată cu nașterea copilului, declarația se depune odată cu restul documentelor necesare pentru înregistrarea nașterii. Declarația nașterii se face la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor/ primăriei locale în termen de 30 de zile pentru copilul născut viu și în termen de 3 zile pentru copilul născut mort. Declarația este făcută de părinți sau, dacă aceștia nu o pot face, de medic, persoanele care au asistat la naștere sau asistent social.  Pentru întocmirea ulterioară a actului de naștere și înregistrarea sa, sunt necesare următoarele elemente:

• certificatul medical constatator al naşterii;

• actul de identitate al mamei;

• actul de identitate al declarantului, dacă naşterea nu este declarată de mamă;

• procesul-verbal pus la dispoziție de reprezentatul unităţii sanitare unde a avut loc nașterea, dacă mama nu deține act de identitate;

• certificatul de căsătorie al părinţilor copilului;

• declaraţia scrisă cu privire la numele pe care îl va dobândi copilul dacă părinții poartă nume de familie diferit;

• declaraţia privind domiciliul copilului, în cazul în care părinţii au domicilii diferite;

• declaraţia persoanei a cărei naştere nu a fost înregistrată, cu vârsta între 14 şi 18 ani şi, după caz, a părinţilor sau ocrotitorului/reprezentantului legal ai/al persoanei, la care anexează o fotografie mărimea 3/4 cm.

După înregistrare se eliberează certificatul de naștere al copilului. 

Dacă recunoașterea se face ulterior nașterii și înregistrării acesteia, actele exacte solicitate sunt listate de Serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor, dar de regulă includ:

• Actul de identitate al persoanei care recunoaște copilul;

• Actele copilului;

• Declarația de recunoaștere a copilului;

• Alte documente cerute de autoritatea competentă. 

După înregistrarea recunoașterii, tatăl este înscris în actele copilului și dobândește drepturile și obligațiile părintești. 

Dacă există nereguli în procesul de stabilire a filiației sau aceasta nu poate fi stabilită prin niciuna dintre primele două opțiuni, atunci este necesară intervenția instanței și stabilirea sa prin hotărâre judecătorească. Spre exemplu, dacă tatăl presupus refuză recunoașterea sau dacă există un conflict între mamă și tată. 

Acțiunea de stabilire a paternității poate fi adresată instanței de către copil, mama copilului sau reprezentantul legal al copilului. Posibilitatea de a introduce această acțiune nu se pierde cu timpul și poate inițiată și de moștenitorii copilului, în caz de deces.  

Instanța analizează probele prezentate (declarații, înscrisuri, probe biologice, etc.), și decide asupra paternității. Odată ce este stabilită paternitatea, filiația este stabilită prin hotărâre judecătorească, iar tatăl poate fi înscris în actele copilului și dobândește drepturile și obligațiile părintești. Dacă un alt tată este deja înscris în actele copilului, filiația existentă va trebui mai întâi înlăturată prin procedura legală corespunzătoare.

Deși regula generală este că maternitatea rezultă din naștere, contestarea acesteia este posibilă atunci când există motive serioase privind neconcordanța dintre situația juridică înscrisă și realitate. Spre exemplu, dacă identitatea copilului este schimbată la naștere sau dacă persoana înscrisă nu este femeia care a născut copilul. 

Maternitatea poate fi contestată de persoana înscrisă ca mamă, de femeia care susține că este mama biologică, de copil sau de alte persoane interesate. Contestarea se realizează printr-o acțiune introdusă la instanța competentă. Instanța analizează probele prezentate, dintre care cele mai importante sunt expertiza genetică (test ADN), documente relevante (ex: acte medicale sau documente privind perioada nașterii) și declarații de la martori.

Dacă instanța admite contestația, filiația față de mamă este înlăturată, alături de drepturile și responsabilitățile aferente, iar actele de stare civilă sunt modificate în funcție de nevoie. 

Tăgada paternității este procedura prin care se contestă prezumția legală potrivit căreia soțul mamei este tatăl copilului. Dacă există motive întemeiate pentru a crede că soțul mamei nu este tatăl biologic al copilului, prezumția poate fi contestată prin apel la instanță. 

Tăgada paternității poate fi solicitată de soțul mamei, mamă, copil, tatăl biologic. Contestarea se realizează printr-o acțiune introdusă la instanța competentă. Instanța analizează probele prezentate, dintre care cele mai importante sunt expertiza genetică (test ADN), documente relevante (ex: acte medicale sau documente privind perioada concepției) și declarații de la martori.

Dacă instanța admite tăgada paternității, prezumția de paternitate este înlăturată, alături de drepturile și responsabilitățile aferente, iar actele de stare civilă sunt modificate în funcție de nevoie.

Recunoașterea copilului este una dintre modalitățile prin care se stabilește filiația față de tată. Dacă apare orice neregulă cu privire la recunoaștere, este posibilă contestarea ei. Spre exemplu, dacă persoana care a recunoscut copilul nu este tatăl său biologic sau recunoașterea nu a putut fi validată. 

Recunoașterea poate fi contestată de mamă, copil sau alte persoane interesate. Contestarea se realizează printr-o acțiune introdusă la instanța competentă. Instanța analizează probele prezentate (declarații, înscrisuri, probe biologice, documente medicale, etc.), iar dacă contestația este admisă, filiația stabilită prin recunoaștere poate fi înlăturată, alături de drepturile și responsabilitățile aferente, iar actele de stare civilă sunt modificate în funcție de nevoie. 

Apelarea la un donator terț pentru a avea un copil nu creează nicio legătură de filiație între copil și donator, ci doar între copil și părinții/ mama care apelează la această metodă. La reproducerea asistată printr-un donator terț pot apela doar un bărbat și o femeie sau o femeie singură. Părinții vor trebui să-și dea consimțământul în prealabil în fața unui notar public înainte de a putea iniția procesul. 

Filiația copilului nu poate fi ulterior contestată pentru motive ce țin de reproducerea asistată. În cazul în care soțul mamei care a apelat la reproducerea asistată nu și-a dat consimțământul cu privire la proces, acesta poate tăgădui paternitatea copilului.